Abordare

•    Abordare globală a copilului aflat în dificultate :  familie, şcoală, comunitate, Biserică. Este esenţial să fie abordaţi toţi aceşti actori, pentru a evita o abordare secvenţială  care ar însemna o  intervenţie fragmentată pe categorii de probleme ;
•    Sprijin multidisciplinar : şcolar, artistic, cultural, civic, psihologic, medical şi social
•    Crearea unei reţele „ adoptive” pentru copil, care să nu se substituie părinţilor, dar care să  protejeze copilul şi să-i redea curaj şi încredere în el însuşi ;  această reţea funcţionează ca o oază educaţională oferind stabilitate şi repere durabile, reprezentând o ruptură necesară de un mediu familial nociv  
•    Educaţie parentală, asistenţă orientată spre mediere şi crearea unui parteneriat cu familia, recunoaşterea  statutului de părinţi, absenţa judecăţilor moralizatoare, inutile în situaţii de criză  
•    Schimbarea aşteptărilor familiei, adesea reduse la sprijin majoritar financiar, pentru a face din familie un agent activ al schimbării dorite  
•    Mobilizarea pozitivă a copiilor şi părinţilor, activarea potenţialului familial ( competenţele de comunicare, educaţie etc)
•    Programe şi acţiuni socio-educative realizate de profesionişti cu un puternic angajament personal, oferind prin aceasta un angajament activ şi mobilizator pentru comunitate

Fiecare copil admis în centru este în primul rând evaluat de psiholog. Sunt utilizate diferite teste ( testul arborelui, al persoanei, teste proiective, scala de dezvoltare etc) pentru a stabili profilul psihologic al copilului şi fişa psihologică care va include informaţii precum: situaţia familială, dezvoltarea psihică şi mentală, caracteristici psihologice, aşteptări de la evoluţia copilului, recomandări  pentru ceilalţi membri ai echipei. Psihologul identifică astfel nevoile copilului, ceea ce îi permite să determine obiectivele de atins. Toate acestea vor fi menţionate în Planul Personalizat de Intervenţie ( PPI). Planul cuprinde de asemenea obiective sociale şi educative.