Centrul pentru Educatie si Sprijin Comunitar
Centrul pentru Educație și Sprijin Comunitar urmăreşte prevenirea excluderii sociale a copiilor şi familiilor cu risc crescut de izolare socială sau aflate în incapacitate de a oferi condiţii minimale de subzistenţă, creştere şi educaţie, printr-un program de servicii medicale, educaţionale, psihologice şi sociale oferite zilnic în cadrul centrului de zi.
Centrul oferă copiilor din medii defavorizate condiţii de educaţie şi „control social” după orele de şcoală, pentru a-i feri în perioada cea mai vulnerabilă de „atracţiile” străzii, de subcultura cartierelor, de invazia de prost gust, de incultură şi lene intelectuală, care ar da mai târziu adultul fără apetit pentru muncă şi abonat pe viaţă la asistenţa socială, la protecţia Statului.
Pachetul de servicii sociale pe care echipa centrului de zi îl oferă acoperă nevoile de bază ale copiilor cuprinzînd adăpost timp de 8 ore pe zi, educaţie şi recuperare, terapie ocupaţională în atelierul fundaţiei, asistenţă psihologică şi spirituală, asigurarea unui supliment alimentar.
Serviciile de asistenţă socială acordate :
• recuperarea tulburărilor de limbaj ale copiilor (logopedie)
• terapie ocupaţională
• educaţie şi supraveghere
• consiliere psihologică pentru copii şi familii
• informare şi consiliere socială
• socializare şi petrecere a timpului liber
• sprijin material şi financiar familiilor cu venituri insuficiente